Viitorul Half Life confirmat, dar nu este cel la care te așteptai

de: Alexandru Puiu
19 11. 2019

După o pauză de 12 ani, Valve a confirmat lansarea unui nou joc din universul Half Life. Acesta a făcut subiectul multor zvonuri în ultimii ani, dar acum a fost confirmat oficial și are un nume.

Half Life: Alyx a fost anunțat fugitiv de către cei de la Valve, urmând ca joi, pe 21 noiembrie, să aibă parte de o conferință de lansare. Cel mai probabil, în contextul respectivului eveniment, vom vedea și un trailer sau măcar niște cadre statice din universul jocului.

La câți bani face Valve din comercializarea de jocuri video prin intermediul Steam, nu cred că se mai aștepta cineva la un nou joc, mai ales unul care pare să fie axat pe o campanie single player. Chiar și așa, compania americană a anunțat noul titlul ca fiind o demonstrație de top pentru realitatea virtuală. Ca urmare, sunt șanse foarte mari să nu te poți bucura de el dacă nu ai făcut o investiție semnificativă într-un kit Oculus sau Vive.

Nu se cunosc prea multe detalii despre joc, cum era de altfel de așteptat în acest stadiu al anunțului. Știm totuși că povestea va fi construită în jurul personajului feminin Alyx Vance, ca a jucat un rol important alături de Gordan Freeman în Half Life 2. În plus, adoptarea unui personaj feminin ca fiind eroul povești va fi în concordanță cu trendul din piață pentru diversitate în jocuri video, iar asta este mai important ca niciodată.

Half Life Alyx se pare că se va lansa în luna martie a anului viitor, dar nu știm încă dacă va fi un joc complet, de lungă durată, sau doar o demonstrație tehnologică pentru ceea ce este posibil în realitate virtuală.